Razvan Fatu

27/Apr/2010

CERF 2010 nu va mai exista

Filed under: IT&C — Etichete: — Razvan @ 18:06

Cum era previzibil, CERF 2010 nu va mai exista.

Comunicat de presa
Bucuresti, 26 aprilie 2010

Datorita lipsei unui numar suficient de expozanţi, Expotek a luat decizia de amanare a celei de-a nouasprezecea editii a expozitiei si conferintei CERF.

Economia romaneasca si in special piata IT&C nu sunt in acest moment capabile sa sustina un eveniment specializat de anvergura in acest domeniu.

Raspunsurile negative primite din partea potentialilor expozanti confirma situatia dificila pe care o traverseaza companiile romanesti.

Imposibilitatea participarii firmelor romanesti la cel mai important eveniment IT&C dedicat lor face imposibila organizarea CERF in acest an.

Expotek intentioneaza sa dezvolte alte evenimente specializate sub marca CERF. Aceste evenimente sunt prevazute pentru cea de-a doua parte a anului 2010. Informatii complete vor fi comunicate cat mai curand posibil.

Va multumim!

Ca sa reiau putin ideile din post-ul CERF = FAIL, mi se pare insa de un tupeu teribil sa arunci vina pe companiile care “traverseaza o situatie dificila” si economia si piata ITC “care nu pot sustine un eveniment specializat”, in conditiile in care evenimentul era in declin implacabil de multi ani, chiar si in perioadele de mare avant economic 2007-2008. Uitandu-se in spate, n-am auzit pe niciunul din fostii participanti ca ar fi facut o investitie participand la eveniment, consesul general fiind ca CERF a consumat bani fara nici un fel de beneficiu. Imi facea placere sa merg la CERF chiar si asa nasol cum era el, am avut momente frumoase pe-acolo, se pare ca n-or sa mai existe altele. Poate totusi cineva serios si profesionist se sesizeaza si inlocuieste CERF cu ceva nou, functional si care sa ofere ceea ce lipseste in momentul asta.

01/Apr/2010

Holy blog revival, Batman !

Filed under: Personal — Etichete:, , , — Razvan @ 11:31

Acum o sa fac o chestie in premiera, care sunt sigur ca o sa aiba succes: o inviere. A blog-ului mai precis, care dupa ce a stat mort si ingropat zeci de zile, astazi se ridica si paseste printre cei vii. Sunt sigur ca treaba asta o sa aiba succes, asa ca daca mai auziti de alte invieri in perioada asta nu le dati crezare, sunt doar niste plagiatori fara pic de imaginatie ce se folosesc de ideile mele pentru a manipula masele.

Si ca sa fie ocazia cu adevarat festiva, mai spun si ceva ce nu credeam ca voi zice: Politia Romana isi mai face si treaba cateodata. De la o perioada imi tot dispareau diverse chestii de la masina: intai o oglinda, apoi si cealalta, iar acum cateva zile si una din grilele din fata; si la fel se mai intampla si la alte masini din zona. Nu m-am dus la Politie sa fac plangere, la cata incredere aveam in ei preferam sa dau banii pe piese cu gandul ca odata in viata asta ma voi intalni cu unul care vinde oglinzi de BMW la semafor. Ei bine, ieri ma cauta un politist acasa, ca i-au prins pe hoti si sa ma prezint la sectie sa fac plangere; aparent un vecin, tot politist, i-a vazut pe astia cand se improprietareau cu grila de la masina mea si i-au prins cateva strazi mai incolo dupa cateva minute. Bila alba pt politisti, n-am ce zice, chiar daca a fost o situatie fericita ca i-au prins asupra faptei.

22/Aug/2009

Nici jurnalism auto n-avem

Filed under: Romania — Etichete:, , , — Razvan @ 16:47

Nu m-am prins abia azi, m-am prins de cand aveam 16 ani si doar visam la permisul de conducere. Orice revista iei la rasfoit, orice emisiune auto iti primeste atentia pentru mai mult de 3 secunde o sa iti spuna vai, ce comfortabila e aceasta masina, are toate dotarile pe care ti le-ai putea dori, si fie are un motor absolut turbat fie se misca foarte bine pentru cei doar 5.2 litri consum mixt.

De exemplu, cumpar acum vreo saptamana o revista auto, “Top Gear” pe numele ei. Relax, in afara de editorialele traduse nu are prea mare legatura cu ce fac Jeremy Clarkson si colegii lui. Ce m-a scarbit e articolul unui baiat nebarbierit numit “Unde ma duci, bestie?”, despre un Audi cabrio diesel. Sa-l fi vazut cum sarea in sus si aplauda o asemenea mediocritate automobilistica, de parca era a doua venire a lui Rolls Royce PLUS Ferrari pe Pamant.

Desfacand ideea pe bucati, Audi e brand premium cu jumatate de norma, pierzandu-si identitatea de vreo 20 de ani si nereprezentand in esenta altceva decat o varianta mai scumpa de VW. Sunt singurii din segmentul premium care folosesc solutii tehnice destinate modelelor ieftine, de volum mare (gen tractiune fata sau amplasarea motorului transversal, in fata axei fata); ba mai mult de atat, intre un VW Golf de 13k Euro si un Audi S3 de 35k Euro ati fi surprinsi cate componente comune exista. Pana si Lexus (brand al Toyota) e mai premium de atat, macar platformele sunt separate si nu au mare lucru in comun cu modelele ieftine Toyota.

A doua problema ar fi ca e cabrio si diesel. Nu as lauda o masina premium cu motor diesel niciodata, diesel e doar un compromis ce are ca singur avantaj economia facuta de cineva care face foarte multi Km si nu e in nici un caz de amplasat pe aceeasi pagina cu cuvantul “bestie”. Si inainte sa ma faca cineva ipocrit, recunosc singur, conduc un BMW 330d, am vrut benzinar de fapt, sa o lasam asa, se misca binisor dar nu m-ar face sa scriu un articol pupincurist niciodata. Revenind insa la problema de fata, dupa ce ca e diesel au zis ei ca ar fi bine sa poti sa fi si in contact cu mediul inconjurator, in care rasuna implacabil duduitul de tractor de sub capota si in care esapamentul scuipa toti oxizii de azot posibili in locul unui imbatator miros de benzina semi-arsa, si au facut-o cabrio. Bravo’ la Ingolstadt, dar romanul nostru e extaziat nevoie mare de treaba asta, ca si cum a condus doar Dacia 1310 pana acum si un diesel de putere medie pe o masina cu capacitati dinamice medii si cabrio e the ultimate bestie, racheta soselelor, extrem de super-tare.

Si alta emisie de meserias ce le are cu automobilele e ca sistemul de tractiune integrala face cumva ceva si imbunatateste aderenta la sol, oricum o chestie abstracta in fizica newtoniana, o vom lamuri mai exact dupa Teoria Unificata. Tractiunea integrala la o masina de 240CP destinata utilizarii obisnuite e utila cam 2 ore pe an, pana dau zapada din parcare vecinii care s-au trezit mai devreme. In rest, e ca si cum ai merge cu cizme vara, planetarele iti ingreuneaza directia, angrenajele suplimentare iti adauga vreo 10-20% pierderi in transmisie, iar comportamentul in viraje e oricum mai prost ca la tractiunea spate (si culmea, asta e explicabila in fizica newtoniana).

In fine, avem o masina modesta, cu care maxim poti sa iti faci placerile bolnave in tacere fara sa te lauzi prea tare, si baiatul asta a scris asa entuziast despre ea ca mai-mai ca ma convinsese sa o cumpar. Imi revin brusc insa si mai rasfoiesc revista, zic poate-poate gasesc si un material cu picioarele pe pamant. Pe dracu, toate articolele sunt la fel, indiferent ca ar fi Bentley Arnage T sau un carucior de butelii pentru jurnalistii nostri auto ar fi la fel de minunate. Zi si tu acolo ca e o tampenie sa pui diesel pe un cabrio, ceva, nu stiu, zi ca nu-ti place ceva, da si tu o parere obiectiva daca ai, ca reclama la cate o masina pe fiecare pagina nu mai digera multi. Emisunea lui Clarkson are succes, si de ce ? Ca mai mult critica decat lauda, ca si la un model extraordinar gaseste cate un defect absurd cu care macar sa te faca sa razi, ca e subiectiv si spune ce crede, nu ce ar vrea dealerul care ti-a lasat masina un weekend cu rezervorul plin sa auda.

27/Iul/2009

Flamingo comunica misto

Filed under: IT&C — Etichete:, , — Razvan @ 20:43

Acum vreo luna si jumatate primesc un comunicat de presa ce continea pozitia oficiala a unei mari companii vizavi de cererea de insolventa facuta de un furnizor neplatit, cu detalii si scuze si un fel de promisiune ca se va rezolva repede. Partea misto e ca eu nici macar nu stiam de problema asta a marii companii, asa ca agentia de PR nu a facut altceva decat sa mi-o aduca in atentie.

Azi soseste un alt comunicat, ce contine detaliile unei alte mizerii despre care nu stiam nimic inca: unul din actionari a cerut dizolvarea companiei, iar ceilalti s-au coalizat impotriva lui, iar agentia de PR ne asigura ca cei coalizati sunt mai puternici, avand mai multe actiuni si suportul bancilor. Noroc cu mail-ul asta ca le-a spalat imaginea, ca nu aflam niciodata ca aia care sunt impotriva dizolvarii sunt mai tari. De fapt, nu aflam ca Flamingo (pardon, am scapat numele) e in … erm, “perioada nefasta” pana la gat, desi sa zicem ca erau niste banuieli.

In fine, n-am fost niciodata prea incantat de un lant de magazine IT&C cu preturi aberante, dar dupa ce ca au probleme mai si dau cu batul in balta la capitolul comunicare, si in piata asta parjolita sa ramana un singur lant important de magazine e nasol.

23/Iul/2009

Platforma Intel P55 se lanseaza in septembrie

Filed under: IT&C — Etichete:, , , — Razvan @ 21:31

Neoficial procesoarele Intel Core i5 si Core i7 destinate platformei P55 sunt programate a fi lansate undeva in perioada 8-13 Septembrie, dar avand in vedere jocurile de culise din ultimul moment ce au avut loc la lansarea procesoarelor pentru platforma X58 e posibil ca data sa se mai mute.

Cateva surse diferite mi-au confirmat insa lansari oficiale ale placilor de baza cu P55 la inceputul lui Septembrie, asa ca aparent partenerii Intel si-au golit stocurile de platforme 775 si cu totii vor sa prinda perioada back to school.

Informatii si poze detaliate cu placile de baza P55 au iesit de mult la suprafata, Asus P7P55 Pro sau Gigabyte EP55A-UD4P fiind doar doua dintre modelele ce sunt gata de mult si isi asteapta procesoarele.

Posturi mai vechi »

Theme: Silver is the New Black. Bloguieşte pe WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.